Transporturile reprezintă una dintre infrastructurile-cheie ale Uniunii Europene, cu un impact direct asupra economiei, mobilității populației și integrării pieței unice. Datele sintetizate în raportul „Key figures on European transport – 2025 edition”, publicat de Eurostat, oferă o imagine detaliată asupra modului în care statele membre se poziționează în domeniul transportului de pasageri și de marfă. Analiza acestor date arată că România ocupă o poziție aparte: departe de liderii vest-europeni, dar cu unele caracteristici care o diferențiază chiar și în cadrul Europei Centrale și de Est.
Transportul de pasageri: o Românie mai puțin motorizată
Un prim indicator relevant este rata de motorizare, măsurată prin numărul de autoturisme la 1 000 de locuitori. Media Uniunii Europene era, în 2024, de 578 de autoturisme la 1 000 de locuitori. Italia, Luxemburg sau Finlanda depășesc pragul de 650, reflectând un nivel ridicat de mobilitate individuală. România, în schimb, se află printre ultimele state din UE, cu doar 444 de autoturisme la 1 000 de locuitori, fiind devansată doar de Letonia și foarte apropiată de Ungaria. Această situație indică atât un nivel mai scăzut al veniturilor, cât și o dependență mai redusă de transportul individual comparativ cu Vestul Europei.
În ceea ce privește structura transportului de pasageri, România nu se remarcă prin ponderi ridicate ale transportului aerian sau feroviar, așa cum se întâmplă în statele vestice sau turistice. La nivelul UE, transportul aerian și-a revenit puternic după șocul pandemiei, atingând în 2024 un nou record de peste un miliard de pasageri. În Europa de Est, însă, inclusiv în România, intensitatea transportului aerian raportată la populație rămâne printre cele mai scăzute din Uniune, sub 2 pasageri pe locuitor, față de media UE de 2,3 și mult sub nivelurile din Malta sau Cipru, unde turismul domină mobilitatea.
Transportul de marfă: avantajul Dunării
Dacă la transportul de pasageri România se află în coada clasamentelor europene, la transportul de marfă apar nuanțe mai favorabile. Un element distinctiv este rolul transportului fluvial. În 2023, România a înregistrat cea mai mare pondere a transportului de marfă pe căi navigabile interioare din Uniunea Europeană, cu 18,9% din totalul transportului de marfă exprimat în tone-kilometru. Această performanță plasează România înaintea Olandei, o țară cu tradiție în transportul fluvial, și evidențiază importanța strategică a Dunării pentru economia românească și pentru conectarea la rețelele europene de transport .
În valori absolute, România a transportat 12,6 miliarde de tone-kilometru pe căile navigabile interioare în 2024, situându-se după Germania și Olanda, dar înaintea unor state vest-europene importante precum Franța sau Belgia. Acest lucru arată că, deși infrastructura rutieră și feroviară este adesea considerată deficitară, România dispune de un avantaj natural major care o diferențiază de multe alte state membre.
Transportul rutier și feroviar: creștere, dar decalaje persistente
În transportul rutier de marfă, vehiculele înmatriculate în România au înregistrat una dintre cele mai mari creșteri din UE în ultimul deceniu. Între 2014 și 2024, performanța transportului rutier românesc (măsurată în kilometri parcurși de vehicule încărcate) a crescut cu 97%, un ritm comparabil cu cel al Lituaniei, liderul european la acest capitol. Această evoluție confirmă integrarea rapidă a transportatorilor români în piața unică europeană și rolul tot mai important al României în lanțurile logistice regionale.
În schimb, transportul feroviar de marfă rămâne modest comparativ cu marile economii europene. Germania, Polonia și Franța domină acest segment, în timp ce România nu se regăsește printre principalii contributori, în pofida poziției sale geografice favorabile. Această discrepanță subliniază nevoia de investiții consistente în infrastructura feroviară pentru a valorifica potențialul de tranzit între Europa Centrală, Balcani și Marea Neagră.
O poziție de tranziție în Europa transporturilor
Privită în ansamblu, România se află într-o zonă de tranziție în peisajul transporturilor europene. Nu are nivelul de mobilitate, motorizare sau diversificare a modurilor de transport specific statelor vest-europene, dar nici nu mai poate fi considerată periferică din punct de vedere logistic. Creșterea accelerată a transportului rutier de marfă și rolul-cheie al transportului fluvial indică un potențial semnificativ, care, valorificat prin investiții și politici coerente, ar putea apropia România de media europeană în anii următori
